Cariera potrivită
Punem ţara înainte de orice, datoria înainte
de propria persoană, suntem mândri ştiind că tot ceea ce facem este pentru România.
-
Ofiţer operativ
Esenţa oricărui serviciu de spionaj este obţinerea de informaţii secrete din exteriorul ţării, relevante pentru securitatea naţională, şi punerea lor la dispoziţia beneficiarilor legali pentru a-i sprijini în luarea celor mai bune decizii privind securitatea şi prosperitatea cetăţenilor ţării.
Spionajul presupune crearea de dispozitive în spaţiile şi mediile ţintă, adică sursele umane sau, în limbaj de specialitate, HUMINT.
De aceea:- ca ofiţer operativ vei face parte din linia întâi a Serviciului, cea din afara graniţelor României, pregătit să faci faţă oricăror situaţii critice, sprijinit în timp real de echipa din Centrală, concentrat pe obţinerea informaţiilor secrete necesare ţării;
- cu diverse nume şi ocupaţii, vei cunoaşte, în mod planificat, o varietate interesantă de oameni, te vei apropia de ei, iar pe unii îi vei transforma în surse;
- îţi vei dirija sursele inteligent, discret, din umbră, vei obţine, prin ele, informaţia secretă necesară României, pe care o vei transmite în mod secret în Centrală, spre a fi utilizată de beneficiarii legali ai muncii Serviciului;
Un actor unic, cu multe personaje jucate pe scena lumii, urmând firul unei cariere de excepţie.
Cum ajungi la acest nivel?
- mai întâi trebuie să-ţi iubeşti ţara necondiţionat, să îţi doreşti să te pui în slujba României;
- apoi trebuie să înţelegi importanţa şi specificul existenţei şi vieţii de spion şi să-ţi doreşti să ajungi şi tu, indiferent de cât de dificil va fi drumul, un profesionist al spionajului;
- nu în ultimul rând, îţi trebuie un anumit profil aptitudinal:
- inteligenţă peste medie, cultură generală de nivel superior, capacitate foarte bună de relaţionare, abilităţi de comunicare, exprimare bogată, fluentă şi elevată, atât în vorbire cât şi în scris;
- creativitate, spontaneitate, adaptabilitate, spirit organizatoric, capacitatea de a te integra într-un mediu guvernat de reguli, capacitatea de a evalua şi de a lua decizii, dar şi asumarea responsabilităţii;
- disponibilitatea de a lucra şi departe de casă, uneori departe de familie, departe de ţară;
- dar şi un anumit parcurs educaţional/profesional:
- studii universitare de licență finalizate cu rezultate foarte bune;
- experienţă extracurriculară;
- exprimarea fluentă într-o limbă de circulaţie internaţională, iar cunoaşterea altor limbi reprezintă un avantaj;
- odată intrat în echipa SIE te aşteaptă cursuri specializate de iniţiere în munca specifică, de formare continuă, de limbi străine, perioade de mentorat, pregătiri particularizate înainte de misiunile externe etc.
Ofiţerii operativi se formează în 5-8 ani şi se dezvoltă continuu. -
Ofiţer analist
Munca de informaţii externe, ca întreg, este o muncă de echipă. Ofiţerii operativi obţin informaţia secretă brută necesară apărării securităţii şi intereselor naţionale şi o transmit în centrală, în mod secret.
Aici însă, multitudinea de informaţii secrete trebuie analizată, evaluată, şlefuită, verificată, integrată, după reţete laborioase şi în timp real, de maniera la care produsul finit, de multe ori o frază sau o pagină, să pună la dispoziţie beneficiarilor legali exact esenţa predictivă a viitorului imediat sau pe termen mediu, de maniera la care să-i sprijine în decizia de stat cu privire la securitatea sau interesele naţionale. Aceasta este activitatea specifică a ofiţerilor analişti ai SIE.
Cu minţi scotocitoare, foarte bine pregătiţi în ceea ce înseamnă înţelegerea complexităţii intereselor statelor, organizaţiilor sau diferitelor entităţi de interes pentru securitatea României, a relaţiilor ce guvernează aceste sisteme, înalt specializaţi fiecare pe un domeniu de interes, ofiţerii analişti ai SIE integrează zilnic, din informaţiile secrete primite, puzzle-ul predictiv privind ameninţările şi riscurile la adresa securităţii sau intereselor naţionale şi îl prezintă decidenţilor de stat.
Cum ajungi la acest nivel?
- mai întâi trebuie să-ţi iubeşti ţara, necondiţionat, să îţi doreşti să te pui în slujba României;
- apoi, prin natura ta, trebuie să fii o personalitate analitică, aplecată spre studiu şi înţelegere, care nu se opreşte până nu ajunge la acel adevăr închegat, coerent, bazat pe informaţie predictivă reală;
- îţi trebuie un anumit profil aptitudinal:
- inteligenţă peste medie, cultură generală foarte bună, capacitate de analiză şi sinteză, abilitatea de interpretare a informaţiei, exprimare clară şi concisă a ideilor;
- interesul pentru dezvoltare continuă, aptitudini de învăţare şi comunicare de nivel superior;
- dar şi un anumit parcurs educaţional/profesional:
- studii universitare de licență finalizate cu rezultate foarte bune;
- exprimarea fluentă într-o limbă de circulaţie internaţională, iar cunoaşterea altor limbi reprezintă un avantaj;
- odată intrat în echipa SIE te aşteaptă cursuri specializate de iniţiere în munca specifică, perioade de mentorat, cursuri de perfecţionare, de limbi străine etc.
Ofiţerii analişti se formează în 2-5 ani şi se dezvoltă continuu. -
Ofiţer specialist
Suntem Serviciul de Informaţii Externe al României, instituţia de stat specializată în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională, apărarea României şi a intereselor sale.
Nu am putea să ne îndeplinim misiunea, peste tot în lume unde interesele ţării o cer, fără ofiţerii noştri specialişti traducători, ofiţeri care asigură sprijinul vital de înţelegere şi comunicare pentru ofiţerii operativi infiltraţi în diverse medii, culturi, societăţi aflate uneori la mii de kilometri distanţă de casă.
Traducerea diverselor materiale, indiferent de suportul acestora, cu acurateţe şi în timp real, face, nu de puţine ori, diferenţa dintre succes şi eşec.
De aceea ofiţerii specialişti cunoscători de limbi străine reprezintă o resursă a Serviciului de o importanţă deosebită, fără de care munca de spion nu şi-ar putea culege roadele, respectiv să furnizeze, împreună cu ofiţerii analişti, informaţia exactă, de predictibilitate, de care beneficiarii legali au nevoie în luarea deciziilor privind securitatea naţională.
Deopotrivă, în era ciberneticii, tehnologia a devenit sistemul nervos al oricărui organism, asigurând suportul oricărei comunicări în interior sau cu exteriorul.
Cum am putea să aflăm secretele altora fără a fi cu un pas înaintea lor din punct de vedere tehnologic? Şi aici, dincolo de echipamente, mintea, pregătirea, profesionalismul şi dedicarea ofiţerilor specialişti tehnici fac diferenţa.
SIE se numără printre cele mai bune servicii secrete din lume şi aceasta o datorăm, în egală măsură cu ofiţerii operativi, analişti sau specialişti din alte domenii, şi ofiţerilor noştri "de la tehnic".
În SIE ai ocazia să participi la cercetare fundamentală, să inventezi "device-uri" sau "gadgeturi" de spioni sau să creezi softuri cu caracter exclusiv, mai avansate cu câţiva ani faţă de ce există pe piaţă. Şi vei ajunge în situaţia de a depăşi ceea ce credeai a fi limitele creativităţii tale.
Nu de puţine ori succesul misiunilor ofiţerilor operativi ai SIE stă în performanţa gadgetului creat de tine.
Indiferent că eşti specialist de limbi străine, inginer electronist sau automatist, programator sau cibernetician, pentru a deveni ofiţer specialist SIE trebuie să-ţi doreşti să fii cel mai bun. A fi în SIE înseamnă a fi cel mai bun.
Cum ajungi la acest nivel?
- mai întâi trebuie să-ţi iubeşti ţara, necondiţionat, să îţi doreşti să te pui în slujba României;
- apoi, prin natura ta, trebuie să fii competitiv în primul rând cu tine însuţi, să fii cu cel puţin un pas înaintea tuturor în domeniul tău de excelenţă, să nu te mulţumeşti niciodată cu ceea ce ai realizat;
- nu în ultimul rând, îţi trebuie un anumit profil aptitudinal:
- inteligenţă peste medie, capacitate de adaptare, rezistenţă la stres, atenţie concentrată şi distributivă, perseverenţă, dorinţa de perfecţionare continuă, un bun echilibru psihoemoţional, capacitate de a lucra pe proiecte cu asumarea responsabilităţii
- dar şi un anumit parcurs educaţional/profesional:
- studii universitare de licență finalizate cu rezultate foarte bune;
- realizări relevante în domeniul de specialitate;
- exprimarea fluentă într-o limbă de circulaţie internaţională;
- odată intrat în echipa SIE te aşteaptă cursuri specializate de iniţiere în munca specifică, perioade de mentorat, cursuri de perfecţionare, de limbi străine etc.
Ofiţerii specialişti se formează în 2-5 ani şi se dezvoltă continuu.
Tu alegi ceea ce ţi se potriveşte, noi te aşteptăm să ne devii coleg.
Succes!
Aplică acum
Un serviciu de elită, eficient şi dinamic, cu o atitudine proactivă, redutabil în confruntarea cu provocările contextului extern în care funcţionează.
- Viaţa în SIE
- Mituri despre profesia noastră
- Află ce carieră ţi se potriveşte
- Oportunităţi de angajare
- Condiţii de încadrare
- Stagii de practică în SIE
- Campanie subofițeri pază