A fost adoptată Legea nr.1 privind organizarea, funcţionarea şi activitatea SIE, act normativ aflat în vigoare.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a semnat Înaltul Ordin de Zi nr. 83, prin care s-a înfiinţat Statul Major General al Armatei, în cadrul căruia funcţiona Secţia a II-a, primul serviciu de informaţii al armatei române şi al României.

Războiul de Independenţă împotriva Imperiului otoman, în care armata română a luptat alături de armata rusă. Ordinul de Zi pe Armată nr. 26/6 iulie 1877 a prezentat mijloacele şi metodele care pot fi utilizate pentru a obţine informaţii asupra armatei turce. Acestea erau: prizonierii, dezertorii, locuitorii, spionii şi alte indicii.

Infiinţarea Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei Generale, condusă de Ion (Iancu) Panaitescu, director general. Pentru conspirativitate şi compartimentare au fost introduse, pentru prima dată în România, munca de infiltrare în medii de interes, lucrul cu agenţi acoperiţi, recrutare sub steag străin, utilizarea numerelor pentru conspirarea agenţilor interni şi a literelor pentru agenţii externi.

Primul Război Mondial între cele două blocuri politico-militare: Antanta (Franţa, Anglia, Rusia) şi Puterile Centrale (Imperiul austro-ungar, Imperiul german şi Imperiul otoman). România s-a declarat neutră însă şi-a întărit aparatul informativ/contrainformativ.

Au fost elaborate "Instrucţiunile pentru funcţionarea Biroului Informaţii pe timpul operaţiunilor", care prevedeau sarcina de a obţine informaţii asupra inamicului prin căutarea, centralizarea şi exploatarea datelor. Obţinerea de date trebuia realizată prin recunoaşteri aeriene, agenţi secreţi, autorităţi militare şi civile de la frontieră.

După ce România a declarat război Imperiului austro-ungar, Biroul Informaţii a elaborat "Directive pentru serviciul de informaţiuni şi contraspionaj în ţară străină".

Intră în vigoare "Instrucţiunile asupra organizării şi funcţionării Serviciului de Informaţii", care au prevăzut, printre altele, înfiinţarea unei structuri acoperite, condusă direct de Marele Cartier General şi intitulată Serviciul Secret.

Intră în vigoare "Instrucţiunile cu privire la îndatoririle diferitelor eşaloane ale Serviciului de Informaţii", acestea fiind o continuare la "Instrucţiunile …" din 20 februarie 1917.

A luat fiinţă Secţia a IV-a Informaţii din Marele Stat Major, cu următoarea organizare: Biroul 1 studiul armatelor străine şi informaţii directe, Biroul 2 informaţii secrete şi contraspionaj, Biroul 3 studiul corespondenţei secrete.

Marea Adunare de la Alba-Iulia prin care Transilvania s-a unit cu România, desăvârşindu-se România Mare. Conducerea a fost asumată de Consiliul Dirigent, iar pentru zona de securitate s-a înfiinţat Serviciul Siguranţei.

Serviciul Siguranţei din Consiliul Dirigent a informat despre infiltrarea unui agent în "comuniunea bolşevicilor din Budapesta", de unde a comunicat numele românilor aderenţi la această mişcare (29), data afilierii şi motivul.

Reorganizarea Marelui Stat Major, alcătuit din două diviziuni, care gestionau activitatea a opt secţii. În cadrul Diviziunii a II-a îşi desfăşura activitatea Secţia a V-a Informaţii şi Contrainformaţii, cu două birouri: Biroul 1 Informaţii şi Biroul 2 Contrainformaţii (Serviciul secret şi Serviciul de contraspionaj). Primul şef al Serviciului Secret a fost maiorul Alexandru Bursan.

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale a înfiinţat un birou de informaţii externe la Viena, cu scopul de a monitoriza acţiunile antiromâneşti desfăşurate de URSS şi Ungaria.

Mihail Moruzov este numit la conducerea Serviciului Secret.

Intră în vigoare "Instrucţiunile provizorii asupra informaţiilor". Informaţia: "orice document, orice întâmplare, orice observaţie, de orice natură ar fi, dobândită prin orice mijloace şi care poate să ajute la cunoaşterea inamicului şi a teatrului de operaţie".

Regulament privind Serviciul Secret:

• - art.1. Serviciul "S" constituie organul tehnic (de agentură) al Serviciului de informaţii al Marelui Stat Major;
• - art.2. Misiunea Serviciului "S" este de a recruta şi a forma elementele necesare, capabile să procure materialul informativ (extern şi intern), conform cerinţelor Marelui Stat Major.

Intră în vigoare "Instrucţiunile provizorii asupra informaţiilor". Informaţia: "orice document, orice întâmplare, orice observaţie, de orice natură ar fi, dobândită prin orice mijloace şi care poate să ajute la cunoaşterea inamicului şi a teatrului de operaţie".

Redenumirea Serviciului Secret în Serviciul Special de Informaţii (SSI).

Prin Decretul-Lege nr. 3813 pentru organizarea şi funcţionarea SSI, Eugen Cristescu este numit director general al SSI.

Reorganizarea SSI în conformitate cu cerinţele politico-militare la 12 secţii. Acestea erau: Secţia I Informaţii Externe, Secţia a II-a Contrainformaţii, Secţia a III-a Relaţii Externe, Secţia a IV-a Contraspionaj, Secţia a V-a Contrasabotaj, Secţia a VI-a Filaj şi Cenzura Corespondenţei, Secţia a VII-a Personal, Secţia a VIII-a Juridică, Secţia a IX-a Tehnică, Secţia a X-a Radio, Secţia a XI-a Auto şi Secţia a XII-a Administrativă.

SSI acţionează în sprijinul trupelor române pe Frontul de Est.

SSI este redenumit Serviciul de Informaţii şi trece în subordinea Ministerului de Război. Noul director general este colonelul Victor Siminel.

Prin Decizia Ministerială nr. 2075 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Serviciului de Informaţii, misiunile sunt căutarea de informaţii generale "ce interesează apărarea naţională"; organizarea s-a redus la cinci secţii: Secţia I Informaţii Externe, Secţia a II-a Contrainformaţii, Secţia a III-a Tehnică, Secţia a IV-a Administrativă şi Secţia a V-a Personal şi MONT.

Revenirea la denumirea SSI şi în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri; organizarea cuprinde două secţii: Secţia I Informaţii Externe şi Secţia a II-a Contrainformaţii.

SSI şi-a încheiat existenţa fiind inclusă în Direcţia Generală a Securităţii Statului ca Direcţia "A" Informaţii Externe.

Direcţia Generală a Securităţii Statului este reorganizată sub denumirea de Ministerul Securităţii Statului, însă Direcţia "A" îşi păstrează specificul. Vezi schema de organizare a Direcţiei I Informaţii Externe în 1955

Se stabileşte o nouă structură a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), organizat pe două departamente: Departamentul Securităţii şi Departamentul Internelor. Din 1954 Direcţia "A" Informaţii Externe devine Direcţia I Informaţii Externe.

Mihai Caraman, şeful rezidenţei din Paris, a organizat o reţea informativă care a reuşit să penetreze Cartierul General al NATO.

Direcţia I devine Direcţia Generală de Informaţii Externe (DGIE), în cadrul MAI.

Se înfiinţează Consiliul Securităţii Statului, separat de MAI, în subordinea căruia se află şi DGIE.

Prin Decretul nr.130 Consiliul Securităţii Statului este comasat cu MAI. DGIE devine Departamentul de Informaţii Externe (DIE).

Generalul Ion Mihai Pacepa, prim-adjunct al şefului DIE, secretar de stat în Consiliul Securităţii Statului şi consilier prezidenţial pentru securitate naţională şi dezvoltare tehnologică, a defectat, cerând azil politic în SUA. Defectarea sa a generat reorganizarea DIE şi retragerea din exterior a unui număr foarte mare de cadre. În iulie 1999 Curtea Supremă de Justiţie din România l-a reabilitat şi l-a repus în toate drepturile.

Prin Decretul nr. 111 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, CIE a fost reorganizat.

Legea nr. 39 prevede înfiinţarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), subordonat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

A fost adoptată Legea nr.1 privind organizarea, funcţionarea şi activitatea SIE, act normativ aflat în vigoare.