Cooperarea dintre Austria și țările din vecinătate, cu accent pe criza refugiaților, combaterea terorismului și extremismului și cooperarea economică
(Viena, 7-8 aprilie 2016)
Extremismul islamic: grupurile de migranți reprezintă o țintă în sensul penetrării lor de către extremiști? Este aceasta o problemă pentru Austria? Este aceasta o problemă importantă la nivel pan-european?
Într-o Uniune Europeană marcată de provocări structurale, tema fluxului migraționist readuce în discuție principiile de bază ale construcției comunitare, fie că vorbim despre dreptul indivizilor la protecție împotriva persecuției și liberă circulație sau despre comunicarea liberă și onestă între partenerii europeni. Subiectul refugiaților a depășit cadrul deciziilor politice și administrative, devenind un debușeu al problemelor sociale, temerilor latente și clivajelor ce caracterizează societatea europeană.
Mizele mari, multitudinea actorilor implicați și a punctelor lor de vedere au deviat dezbaterea: societatea europeană caută în continuare soluții la problema refugiaților, când de fapt supapa migraționistă a fost soluția strategică cu impact pe termen mediu/lung menită să prevină consecințe mult mai dramatice pentru arealul de securitate european și interesele UE în plan global.
Creșterea bruscă a fluxului migratoriu spre Europa1 a fost cauzată de deteriorarea accentuată a situației de securitate în Orientul Mijlociu/Africa de Nord, mai ales ca urmare a extinderii prezenței DAESH şi radicalismului. La aceasta s-au adăugat destabilizarea situației de securitate din regiunea Afganistan/Pakistan, insurgența ISWAP/Boko Haram în Nigeria, situația umanitară din Sudanul de Sud, extinderea operațiunilor DAESH în Somalia și condițiile dificile de trai din Eritreea, care au mobilizat în același flux un număr considerabil de migranți din Asia de Sud și Africa.
Debușeul european a permis reducerea presiunii migraționiste asupra statelor din vecinătatea ariei Siria-Irak (Turcia, Libanul și Iordania fiind parteneri importanți ai UE și actori-cheie în menținerea balanței de securitate în regiune) și a prevenit reorientarea rutelor prin Libia. În caz contrar, afluxul masiv de refugiaţi ar fi agravat situația de securitate și echilibrul confesional fragil din regiune, riscând alimentarea tensiunilor intertribale și conflictului sectar, care ar fi favorizat expansiunea DAESH spre granițele Europei, dislocând un număr și mai mare de persoane.
În acest moment numai o înțelegere profundă în societatea europeană a acestei conjuncturi geopolitice, dar mai ales a propriilor predispoziții cognitive, va imprima dezbaterii publice pe temă relevanța și obiectivitatea necesare.
Reevaluarea modului de abordare a fenomenului migraționist devine vitală pentru viitorul construcției europene, deoarece în substratul dezbaterilor sunt chestionate principiile democrației, iar actuala percepție asupra riscului de proliferare a extremismului islamic este cel mai bun exemplu.
1. Modul de abordare a acestui subiect în dezbaterea occidentală, pe tonalități mai mult sau mai puțin emoționale, încalcă principiul nediscriminării și alimentează xenofobia. Se omite transformarea inerentă pe care indivizii o suferă sub acțiunea societății și faptul că refugiații nu sunt a priori purtătorii unor concepții radicale, ci persoane al căror sistem de valori se adaptează relativ facil la lumea înconjurătoare. În plus, majoritatea sunt victime ale Islamului radical.
Riscul de proliferare a extremismului islamic riscă să devină expresia profeției autoîmplinite. Acesta nu constituie o variabilă independentă în ecuația de securitate a UE, ci depinde de capacitatea societății de a integra grupurile de refugiaţi. Eventualele viziuni radicale se pot modera ca formă de adaptare la o societate primitoare, în schimb izolarea refugiaților va conduce la segregare, iar comunitățile vor deveni teren propice pentru propagarea ideilor extremiste, favorizând apariția unor subculturi ale urii.
2. Retorica antimigraționistă a formațiunilor extremiste capitalizează politic subiectul extremismului islamic, cu impact asupra principiului diversității culturale, promovat la nivel european. Se introduce subtil ideea conflictului între valorile occidentale și cele islamice, în care refugiații reprezintă „arma din spatele frontului”.
Valorificând impactul emoțional produs în societățile europene de atrocitățile DAESH și atentatele comise în Europa, formațiunile extremiste exagerează anvergura extremismului. Este eludată varietatea ce caracterizează personalitățile incluse sub eticheta colectivă de refugiați, iar extremismul islamic devine în mentalul colectiv cartea de vizită a Islamului, favorizând pe termen mediu/lung tensiuni interconfesionale în spațiul european.
În plus, această retorică valorifică predispoziția actuală a audienței europene la subiecte cu caracter naționalist și xenofob, încurajând actele de violență la adresa refugiaților și centrelor de cazare, cu consecințe imediate în planul securității interne.
3. Teama de a recunoaște deficiențele înregistrate în domeniul integrării sustenabile a migranților favorizează o spirală a greșelii, încălcând principiul comunicării oneste și constructive între partenerii europeni.
Riscul unor noi atentate teroriste pe teritoriul european este asociat tot mai mult în percepția publică cu scenariul infiltrării elementelor radicale între refugiați. Se omite, însă, diferența dintre acțiunile inspirate de grupări teroriste (comise de cetățeni europeni, a căror integrare precară în societatea-gazdă a generat un conflict între valorile specifice societății de referință și cele ale societății de apartenență), respectiv cele coordonate de aceste grupări (intră în categoria amenințărilor externe, vectorul lor fiind un actor non-statal internațional; în același timp contextul migraționist este doar conjunctural, în absența sa grupările teroriste orientându-se către alte pârghii).
4. Percepțiile radical diferite asupra riscului de proliferare a extremismului islamic în spațiul european sunt expresia unei duble crize de neîncredere: cea a cetățenilor europeni în deciziile politice naționale (consecință a nemulțumirilor, exploatate în retorica actorilor antisistem), respectiv a cetățenilor și decidenților naționali în sustenabilitatea proiectului european (consecință a pozițiilor naționale divergente și disponibilității la compromis tot mai reduse a partenerilor).
În dezbaterea privind extremismul islamic devine tot mai vizibil clivajul între:
(i) agenda publică și cea oficială - populația invocă exhaustiv riscul elementelor radicale pentru continentul european, ignorând declarațiile instituțiilor oficiale, rezervate în lansarea scenariilor apocaliptice și promotoare ale unor abordări echilibrate;
(ii) agenda națională și cea comunitară - măsurile de urgență adoptate de unele state europene în domeniul migrației sunt soluții temporare și pot fi înțelese ca necesitate de securitate națională pe termen scurt, dar permanentizarea lor creează vulnerabilități pentru toți actorii europeni și proiectul comunitar în ansamblu. Interesele particulare ale statelor membre sunt percepute drept subiect tabu la nivel comunitar, dar acceptarea realității pluralității viziunilor reprezintă un prim pas spre identificarea unei soluții comune durabile.
5. Predispoziția societății europene de a judeca politicile comunitare exclusiv prin prisma avantajelor imediate (consecință a nemulțumirilor accentuate și lipsei de încredere în administrația națională/europeană) împiedică implementarea eficientă a unor strategii proactive pe termen lung, precum cea în domeniul migrației.
Mediul internațional s-a schimbat radical, iar orizontul riscurilor s-a lărgit. Preocuparea excesivă față de presupuse riscuri imediate - cum este cazul alimentării artificiale a temei extremismului islamic - împiedică identificarea și gestionarea corespunzătoare a adevăratelor amenințări, care țin în acest moment de reechilibrarea balanței geopolitice.
În „dosarul” migrației miza este, de fapt, rolul global al UE. Pe de o parte, trebuie să demonstreze că este capabilă să asigure securitatea actuală și viitoare a propriei vecinătăți (MENA trece printr-un proces profund/amplu de metamorfoză, iar interacțiunea elitelor din aceste state - acum în majoritate cu statut de refugiați - cu societatea occidentală va contribui pe termen lung la reconstrucția pe baze solide a statelor arabe), iar pe de alta trebuie să infirme acuzele legate de abordarea reactivă a problemelor de securitate, demonstrând capabilități proactive și gândire strategică pe termen lung.
Migrația nu este un dosar singular, aceeași logică se aplică problemelor legate de protecția mediului înconjurător și folosirea judicioasă a resurselor, sistemul educațional și piața muncii, toate fiind expresia investițiilor în viitor.
6. Un factor agravat în dezbaterea publică europeană pe tema extremismului islamic îl constituie folosirea abuzivă a libertății de exprimare.
Supramediatizarea și redările părtinitoare din presa occidentală pe tema extremismului islamic alimentează predispozițiile cognitive ale audienței, făcând apel mai curând la latura emoțională decât la rațiune.
Dezbaterea privind riscul reprezentat de grupurile de refugiaţi pentru statele europene se confruntă cu principala problemă a societății informaționale specifică secolului XXI: societatea are acces la un volum colosal de informații, dar deține tot mai puține instrumente pentru a discerne informațiile cu adevărat relevante. Succesul propagandei ostile nu mai depinde de capacitatea de a ascunde informațiile cum se întâmpla în timpul Războiului Rece, ci de capacitatea de a desfășura un bombardament informațional capabil să distragă atenția canalizând-o doar spre anumite fațete ale realității.
Dincolo de ecourile sociale ale acestei dezbateri rămân, însă, lecțiile de fond despre societatea europeană. Absența unei abordări critice asupra fenomenelor și a unei comunicări oneste între parteneri întârzie identificarea de soluții durabile și propagă un model social nesustenabil, ce supraestimează posibilităţile reale de schimbare și incriminează învățarea din greșeli.
1 Potrivit Agenției ONU pentru refugiați, mai mult de 700.000 de persoane au ajuns în 2015 în state europene (comparativ cu 280.000 în 2014). Dintre acestea, peste 560.000 au intrat în Grecia și 140.000 în Italia, state care rămân principalele puncte de intrare în UE. Numărul exact al refugiaţilor este, însă, dificil de estimat, având în vedere că mulți reușesc să treacă fraudulos granițele sau evită completarea cererilor de azil în încercarea de a ascunde motivația economică a migrației sau interesul de a ajunge într-o anumită țară din Europa.
